Mureș: interese, incompetență și un întreg județ lăsat fără bani, apă și canalizare
Finalul lunii ianuarie 2022. În ultima perioadă am tot așteptat să se trezească cei ”de la județ” (și nu numai!) pentru a debloca măcar proasta gestionare a investițiilor în sectorul de apă și canal prevăzute în proiectul regional din Mureș (adică vreo 170 de milioane de euro fonduri UE!). Dumneavoastră știți cine vă decide soarta? Dacă nu, vă arătăm noi! Așadar, de prin 2014 Compania Aquaserv S.A. Târgu Mureș și alți falși competenți au început să pregătească aecest proiect mare, regional, pentru rețelele de apă și apă uzată. Pentru a fi obiectivi, recunoaștem că implementarea acestor proiecte majore cer timp, capacitate de înțelegere, nervi și muuultă birocrație în România. Problema este însă alta. Și anume, când după atâta timp, nervi și toate cele de mai sus (întinse la maximum!), începem să vedem că AQUASERV a pornit cumva motoarele pentru a obține banii europeni (prin POIM 2014-2020 și/sau PODD 2021/2027), unii primari și ...