CJ Covasna: credit în valoare de peste 33 milioane de lei

Aleșii covăsnenilor au dat undă verde în ședința de luni, 25 iulie, pentru contractarea unei finanțări nerambursabile interne de peste 33 de milioane de lei, pentru a asigura cofinanțarea a cinci proiecte europene care se află în desfășurare.

Președintele Consiliului Județean (CJ) Covasna, Tamás Sándor, a detaliat în timpul ședinței de luni la ce proiecte europene trebuie asigurată cofinanțarea pentru care s-a apelat la contractarea finanțării nerambursabile interne.

„Am avut hotărârea 43 din 2022 când am aprobat contractarea finanțării rambursabile interne în valoare de 33 milioane de lei (n. red.: 33.600.000 lei). Pe parcurs, prin procedură de achiziție publică, am încheiat un contract de finanțare cu Raiffeisen Bank și, ca urmare, vrem să demarăm cât mai urgent aceste lucrări. Avem cinci proiecte europene în curs, la Muzeul Național Secuiesc, la spital, la unitatea de primiri urgențe. E în continuare drumul interjudețean Covasna – Harghita pe tronsonul Covasna DJ 131 km 22+830-38+621. Am reușit să reluăm construirea drumului dinspre Brașov, Baraolt, Aita Mare, Micfalău, Malanș Băi și azi s-a început încă un proiect european, încă o construcție din finanțări europene, la școala specială din Sfântu Gheorghe. Deci este de urgență să putem aproba contractul încheiat, pentru a putea onora facturile care vin”, a spus, luni, Tamás Sándor.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

110 milioane de euro pentru apa din Covasna. Îi luăm sau îi lăsăm pe..apa sâmbetei?

ADR Centru va gestiona peste 1,4 miliarde euro fonduri nerambursabile pentru județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu

Oportunitate de finanțare pentru IMM-urile ce vor să adopte un model de afaceri circular prin programul C-VoUCHER