Cum stă județul Covasna la capitolul „atragere de fonduri europene”
Județul Covasna este primul din Regiunea Centru la capitolul absorbție de fonduri europene pe cap de locuitor din perspectiva proiectelor depuse de autoritățile publice locale, însă este codaș la capitolul absorbție de fonduri europene pe zona privată.
Regiunea Centru are un grad de absorbție a fondurilor europene REGIO de aproximativ 65%, dar se estimează că va ajunge la 85% când se va trage linie, adică la finele anului viitor. În 2014 – 2020, în cele șase județe (Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu) s-au realizat investiții de peste 1,7 miliarde de euro, din care peste 1,4 miliarde de euro au fost fonduri atrase pentru dezvoltare, informează Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru, într-un raport pe 2022. În total au fost depuse 2.330 de proiecte, iar până acum semnate au fost peste 1.160.
Datele au fost prezentate în contextul organizării, miercuri 19 octombrie, la Sfântu Gheorghe, la sediul Consiliului Județean Covasna, a ședinței Consiliului pentru Dezvoltare Regională (CDR), la care au participat reprezentanții celor șase județe.
În ceea ce privește Covasna, la calculul atragerii de fonduri pe cap de locuitor stăm bine, însă sunt și alte aspecte care nu au funcționat.
„Raportat la Regiunea Centru, pe cap de locuitor suntem primii. Pe număr de proiecte sau bani atrași nu suntem primii, pentru că suntem cel mai mic județ, dar pe cap de locuitor înăuntrul județului suntem primii la banii atrași. Vreau să subliniez: asta însemnând autoritățile administrației publice locale, deci județ, municipiu, orașe și comune. Nu stăm așa de bine, din păcate, în ceea ce privește banii încredințați pentru firmele private. De pildă, Brașovul sau Sibiul sunt pe primele locuri la bani atrași de firme private”, a declarat miercuri președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor.
Tot acesta a spus și că, pentru exercițiile financiare viitoare, se va mai insista pe acest aspect, al implicării și informării mediului privat.
„Urmează ca în viitor să avem o colaborare și cu Camera de Comerț, dar și cu biroul ADR Centru local ca să informăm și sfera privată”, a spus președintele CJ Covasna.
Comentarii
Trimiteți un comentariu