Peste 260 de fermieri covăsneni, interesați de subvenția pentru lână
Programul pentru sprijinirea colectării și comercializării
lânii, prin schema de ajutor de minimis de 1leu/kilogramul de lână
vândută, al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), a
atras anul acesta 262 de crescători de oi. Dintre cei înscriși, până în
prezent 78 au depus actele pentru subvenție, însumând astfel 102.256 de
kilograme de lână. Termenul de depunere a actelor de vânzare s-a
prelungit până la 1 octombrie.
„Consider acest program ca fiind bun, deși nu a avut impactul scontat
de mine în județ. Dar îl consider bun și cred că o să se dezvolte
pentru că oamenii își dau seama în timp că dacă vând cu acte în regulă,
totuși mai primesc câte 1 leu pe kilogramul de lână și asta începe să
conteze. Până acum, procedura uzuală era că veneau samsarii, luau lâna,
se tocmeau acolo și îi dădeau cât îi dădeau și gata. Mulți nici nu s-au
apucat să vândă lâna. (...) A început și (n.red. programul) ăsta să
funcționeze cât de cât”, a declarat marți, în cadrul unei conferințe de
presă, directorul executiv al Direcției Agricole a județului Covasna,
ing. Könczei Csaba.
La nivel național, în program sunt înscriși 32.300 de crescători de
oi. În primele 7 luni ale anului 2018 s-au colectat 12.075 de tone de
lână. Potrivit MADR, programul, care se află în primul an de
implementare, a condus la venituri mai mari încasate de oi pentru lâna
valorificată.
Sursa: Observatorul de Covasna
Comentarii
Trimiteți un comentariu