Lansare apel de proiecte pentru achiziția de mijloace de transport în municipiile reşedinţă de județ
Autoritatea de Management pentru
Programul Operațional Regional din cadrul Ministerului Dezvoltării
Regionale și Administrației Publice a publicat versiunea finală a
Ghidului specific pentru apelul de proiecte privind achiziția de
mijloace de transport public, din cadrul Axei Prioritare 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, Prioritatea de Investiții 4.1 – Mobilitate urbană a Programului Operațional Regional 2014-2020.
Prin intermediul acestui apel de
proiecte se finanțează achiziția de tramvaie, troleibuze, autobuze
electrice, utilizate pe traseele existente de transport public ale
partenerilor din proiecte, ce pot fi echipate cu instalații, softuri și
echipamente aferente sistemelor de bilete integrate pentru călători
(„e-bilete” sau „e-ticketing”), ale sistemelor de managementul
traficului, precum și a altor sisteme de transport inteligente (STI). De
asemenea, se finanțează achiziția și instalarea punctelor/ stațiilor de
reîncărcare a autobuzelor electrice achiziționate prin proiect.
Anterior publicării OUG nr. 47/2018
privind stabilirea unor măsuri de urgentare a absorbției fondurilor
europene și a Ghidului specific, AM POR, prin intermediul Organismelor
Intermediare, a informat municipiile reședință de județ cu privire la
posibilitatea participării ca parteneri în proiectele de reînnoire a
mijloacelor de transport ce fac obiectul prezentului apel. În acest
sens, au fost transmise 3 chestionare pregătite cu sprijinul JASPERS
(Modelele K-M la Ghidul specific), iar partenerii interesați au putut
să-şi exprime intenția de participare în proiect până la termenele
stabilite în chestionare, dar nu mai târziu de data lansării
procedurilor de achiziţii publice pentru fiecare tip de mijloace de
transport public în parte.
De asemenea, prin publicarea versiunii
consolidate a Documentului – cadru de implementare a dezvoltării urbane
durabile – Axa Prioritară 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”,
potențialii parteneri au fost informați cu privire la posibilitatea
deschiderii unui apel de fișe de proiect în parteneriat cu MDRAP.
Eventualele solicitări de participare la
pregătirea şi implementarea unor proiecte în parteneriat cu MDRAP,
transmise după termenele stabilite, se vor analiza inclusiv de către
liderul de parteneriat, având în vedere aspecte precum: alocarea
financiară a acestui apel, perioada de depunere a proiectelor,
calendarul lansărilor procedurilor de achiziţii publice, etc.
Alocarea financiară pentru apelul de
proiecte nr. POR/2018/4/4.1/3/în parteneriat este de 518.823.530 euro
(FEDR+BS), din care 450.000.000 euro provin din FEDR. Această alocare a
fost stabilită prin aplicarea procentului de 50% la valoarea alocării
financiare aferente Obiectivului specific 4.1 şi reprezintă o alocare
globală la nivelul celor 7 regiuni de dezvoltare mai puțin dezvoltate.
În funcție de evoluția generală a
apelurilor Obiectivului specific 4.1 al Axei prioritare 4 din POR
2014-2020, atât la nivelul fiecărui municipiu, cât și la nivel regional,
AM POR va stabili modalitatea de aplicare a prevederilor art. 12 alin.
(1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 40/ 2015, cu modificările
şi completările ulterioare, ținând seama de alocările inițiale,
negociate sau stabilite prin Documentul-Cadru de Implementare a
Dezvoltării Urbane Durabile, pentru fiecare municipiu reședință de
județ.
Comentarii
Trimiteți un comentariu