Al treilea proiect de eficientizare energetică a locuințelor la Gheorgheni
În municipiul Gheorgheni peste 5000 de oameni vor beneficia de
locuințe mai bine protejate și vor plati mult mai puțin pentru costurile
curente de întreținere, ca urmare a reabilitării termice a încă unui
lot de blocuri din oraș. Cel de-al treilea proiect finanțat prin
Programul Operațional Regional 2014-2020 pentru eficientizarea
energetică a locuințelor aflate într-una dintre cele mai friguroase zone
din România, a fost semnat la sediul Agenției pentru Dezvoltare
Regională Centru din Alba Iulia. Este vorba de cererea de finanțare
pentru „Reabilitarea termică a unor blocuri de locuit din Municipiul Gheorgheni – LOT 3″,
care include nouă clădiri și obține o alocare financiară nerambursabilă
de peste 800.000 euro prin Prioritatea de Investiții 3.1.A ce vizează
îmbunătățirea eficientei energetice a clădirilor de locuit. Valoarea
totală a proiectului este de peste 6,6 milioane lei, ceea ce înseamnă că
în acest municipiu se vor investi în total peste 35 milioane lei,
pentru îmbunătățirea condițiilor de locuit a mai mult de 1000 de
familii.
Proiectul prevede realizarea lucrărilor de reabilitare termica la
cinci blocuri din Cartierul Revoluției (la clădirile B, F, G, I-40 și
nr.9), la două blocuri de locuințe de pe strada Bucin (nr. 3 și 12),
precum și la câte un bloc de pe Bd. Lacul Roșu (nr. 5B) și Florilor (nr.
19). În total este vorba de 328 de familii, respectiv peste 1.300 de
cetățeni. Creșterea performantei energetice la aceste blocuri de
locuințe din municipiul Gheorgheni se va asigura prin realizarea unor
lucrări care vor duce la diminuarea consumurilor energetice pentru
încălzirea apartamentelor, asigurarea și menținerea climatului termic
interior, limitarea pierderilor de căldură către mediul exterior, precum
și ameliorarea aspectului urbanistic al localității. Practic, pe lângă
termoizolarea parții opace a acestor zece blocuri (pereți,
acoperișuri/terase și zona hidroizolațiilor de la fundații), se va
schimba tâmplăria veche cu tâmplărie termoizolantă și se vor monta
sisteme de producere a energiei electrice din surse regenerabile
(panouri solare), dar și înlocuirea becurilor clasice cu becuri cu
consum redus de energie.
Bugetul acestui proiect prevede o sumă totală de 6,663,118.29 lei, pentru realizarea tuturor lucrărilor, până în data de 31 iunie 2021. Din aceasta sumă, o parte sunt cheltuieli eligibile, respectiv care pot fi decontate din resurse publice și o altă parte sunt cheltuieli neeligibile, pentru activități conexe și diferite avize. Din suma totală a cheltuielilor eligibile, 60% sunt sume nerambursabile alocate de către Autoritatea de Management a POR din fonduri europene, respectiv 3.771.504,61 lei (circa 824.480 euro), restul reprezentând contribuția locatarilor și a municipalității.

Sursa: Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru
Vizualizări: 27
Comentarii
Trimiteți un comentariu