Peste 1200 de apartamente din Alba Iulia primesc fonduri nerambursabile pentru izolare termică
Două noi contracte de finanțare nerambursabilă, semnate la sediul
ADR Centru, asigură fondurile necesare reabilitării termice și reducerii
consumului energetic pentru 13 dintre cele mai mari blocuri din
municipiul Alba Iulia. Contractele au o valoare totală de peste 40
milioane lei. Fondurile nerambursabile necesare pentru realizarea
proiectelor sunt alocate din bugetul regional al POR 2014-2020,
Prioritatea de investiții 3.1A.
Creșterea performanței energetice a construcțiilor rezidențiale din
municipiul Alba Iulia în contextul creșterii calității vieții se va
realiza prin cele două proiecte pentru mai mult de 2100 de cetățeni din
Alba Iulia care trăiesc în cele 1215 de apartamente din blocurile
reabilitate. Valoarea totală a proiectelor este de 40,65 milioane lei,
din care 19,84 milioane lei reprezintă fondurile nerambursabile alocate
pentru realizarea lucrărilor, respectiv 60,00% din valoarea eligibilă a
cererilor de finanțare (echivalent a 4,32 milioane euro). Diferența
dintre cele două sume reprezintă contribuția financiară a
beneficiarului, respectiv a Primăriei municipiului Alba Iulia și a
locatarilor, pentru realizarea proiectului. Până în ianuarie 2020 se vor
realiza lucrările prevăzute în proiect, respectiv înlocuirea tâmplăriei
exterioare din lemn sau metal, existente la camerele de locuit și
balcoane, inclusiv cele destinate accesului în blocul de locuințe.
Lucrările mai prevăd izolarea termică a pereților exteriori cu
polistiren expandat, ignifugat de 10 cm, aplicarea suportului pentru
tencuială decorativă, izolarea termică perimetrală a ferestrelor,
izolarea pereților din casa scării, termo-hidroizolarea acoperișurilor
cu strat termoizolant din plăci de polistiren expandat ignifugat de
înaltă densitate de 15 cm grosime. Se vor mai realiza și alte lucrări
conexe care contribuie la implementarea componentelor, printre care sunt
termoizolarea planșeului peste parter și a pereților dintre windfang și
apartamente cu polistiren expandat ignifugat de 8 cm și vopsitorie
lavabilă, lucrări de înlocuire a șorțului de tablă, montarea de glafuri
interioare din PVC și exterioare din aluminiu vopsit electrostatic.
Finisajul fațadelor se va realiza cu tencuială decorativă de exterior,
se vor înălța gurile de aerisire existente pe acoperiș și ventilațiile,
dacă e cazul, se vor realiza lucrări de demontare și remontare
instalații.
Un proiect include cinci blocuri din zona Cetății, din imediata
apropiere a Parcului Unirii, blocurile de locuințe M1-M6B și M7A-M12,
blocurile de locuințe nr. 35, nr. 62 și CH1. Acestea sunt localizate pe
Bulevardul 1 Decembrie 1918, Bulevardul Transilvaniei și pe strada
Cloșca din Alba Iulia, străzi cu valori ale densității foarte ridicate
din punct de vedere al mobilității urbane. Cel de-al doilea proiect de
finanțare nerambursabilă semnat, prevedere reabilitarea termică a
următoarelor blocuri: blocul 14A și 13B de pe Bulevardul
Transilvaniei, blocul CF11 de pe Strada Cloșca, blocurile MV1-MV7 (nr.
79, 81, 83, 85) și MV2-MV12 (nr. 26, 28, 30, 32, 93, 91) de pe B-dul
Revoluției 1989 și Calea Moților, blocul D3-D4 de pe Str. Ampoiului,
blocul D2-D3 de pe Str. Gheorghe Șincai și Str. Republicii nr. 24 și
blocul 8 – Str. Livezii, nr. 49.
Majoritatea străzilor pe care sunt amplasate blocurile se află la mai
puțin de 1 km de Cetatea Alba Carolina, o poziție cheie pentru imaginea
de ansamblu al acestui obiectiv turistic de renume național și
internațional. Reducerea noxelor emise de clădiri și a consumului de
energie realizate prin aceste proiecte, alături de celelalte proiecte
locale sau județene, vor susține obținerea unui aer mai curat și
dezvoltarea unui oraș mai verde.
Sursa: Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru
Comentarii
Trimiteți un comentariu