POR: Cum ne pregătim pentru perioada de programare 2021-2027?
În luna februarie 2019, a avut loc la Suceava întâlnirea
Comitetului de Monitorizare a Programului Operațional Regional
2014-2020. În cadrul acestuia, a fost prezentat faptul că la nivel
național pregătirea perioadei de programare 2021- 2027, pentru Programul
Operațional Regional, a fost marcată de următoarele demersuri:
În septembrie 2018, a fost adoptat Memorandumul Guvernului:
„Pregătirea documentelor naționale de programare a finanțelor din
fonduri europene post 2020”, ce a avut ca obiectiv stabilirea de termene
și responsabilități pentru elaborarea documentelor strategice/
planurilor de măsuri sectoriale naționale post 2020 (cu accent pe
întreprinderea condițiilor favorizante).
În septembrie și noiembrie 2018, Ministerul Fondurilor Europene a
organizat întâlniri bilaterale cu ministerele de resort responsabile de
îndeplinirea condițiilor pentru stabilirea unor planuri detaliate de
acțiune (responsabili și termen limită) pentru fiecare condiție
favorabilă.
Pe data de 20 decembrie 2018, au fost aprobate patru memorandumuri cu
privire la implementarea planurilor de acțiune pentru îndeplinirea
condițiilor favorizante în următoarele domenii:
- Incluziune socială și reducerea sărăciei;
- Politici active privind piața forței de muncă;
- Egalitatea de gen;
- Sănătatea.
În cadrul Memorandumului Ministerului Fondurilor Europene, a fost
propus Calendarul de elaborare a documentelor strategice pentru perioada
de programare post-2020 care are următoarea structură:
Martie 2019 - În această lună se dorește finalizarea
primelor proiecte ale documentelor strategice/ planurilor de măsuri
sectoriale post-2020.
Mai 2019 - Adoptarea proiectelor de documente strategice/planuri de măsuri sectoriale post 2020.
Iunie 2019 - Stabilirea și promovarea prin
memorandum de Guvern a principalelor orientări strategice naționale
privind investițiile din fonduri aferente politicii de coeziune post
2020, în baza strategiilor/planurilor de măsuri.
Septembrie 2019 - Finalizarea primelor proiecte ale documentelor de programare post 2020
Chircea Corina,
www.fonduri-structurale.ro
Sursa: Ministerul Dezvoltării și Administrației Publice
Comentarii
Trimiteți un comentariu