Prioritățile de investiții din fonduri europene ale României pentru perioada 2021-2027
Prioritățile de finanțare privind fondurile europene din următoarea
perioadă de programare (2021 – 2027) au fost prezentate, vineri, de
ministrul Rovana Plumb în cadrul unei mese rotunde organizate la sediul
Reprezentanței Comisiei Europene de la București.
Ministrul a arătat că România are nevoie de consolidarea
infrastructurii de bază în sectoare-cheie precum cercetare publică și
privată, transport, mediu, educație, sănătate si servicii sociale: „Asigurarea
infrastructurii de bază este o premisă pentru dezvoltarea Pieței Unice
și implementarea regulilor acesteia, concomitent cu asigurarea unui
nivel ridicat al calității vieții cetățenilor într-un mod echitabil in
toata Uniunea”.
Totodată, a fost precizat faptul că țara noastră va miza, în
următoarea perioadă de programare, pe investiții în noi modele de
business, pe dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, precum și pe
sprijinirea eficienței energetice a acestora. Dezvoltarea capacităților
de producție a energiei din surse regenerabile, combaterea șomajului pe
termen lung ș.a.
În ceea ce privește Politica de Coeziune, negocierile sunt axate pe
reducerea disparităților regionale și pe abordarea noilor provocări, pe
alinierea la Semestrul European și pe asigurarea unei flexibilități care
să răspundă nevoilor regionale și locale.
Spre finalul comunicatului, a fost prezentat un scurt bilanț al activității MFE din ultimul an și jumătate, astfel:
- 25 miliarde euro – valoarea apelurilor lansate (90,8% din alocarea de aprox. 28 mld.);
- 5.998 contracte de finantare semnate cu beneficiarii de fonduri europene (însumând cca. 21,2 miliarde euro);
- 4,8 miliarde euro – plățile efectuate către beneficiarii de fonduri europene (17,4% din alocarea UE);
- 8,6 miliarde euro a primit România de la Comisia Europeană, ceea ce ne situează lângă media UE în ceea ce privește rata de absorbție a fondurilor europene. Acestor sume li se adaugă alte 6,5 mld. euro plăți directe în agricultură.
Sursa: Ministerul Fondurilor Europene
Comentarii
Trimiteți un comentariu